Pe parcursul celor peste 3 ani de existenta, Romania Events a privit relațiile cu clienții ca un parteneriat strategic ce se bazează pe oferirea de servicii tipografice calitative. În acest sens, Romania Events acordă mare atenție echipamentelor profesionale, sistemelor capabile să susțină automatizarea cât mai multor etape necesare producției, în diversificarea portofoliului de produse și în soluțiile soft actuale menite să asigure o calitate ridicată a produselor realizate. 

În ultimul an, obiectivul major a fost diversificarea portofoliului de produse, lucru realizat prin alegerea cu atenție a utilajelor de producție și finisare, onorând astfel promisiunea făcută clienților noștri: respectarea unor standarde înalte de calitate în ceea ce privește produsele și serviciile tipografice.

 

CALITATEA MATERIALELOR

 

Produsele tipografice vor fi tipărite pe carton de cea mai bună calitate, din gamele Xerox si Mondi. Cartoanele din cele două game sunt extrem de netede, albe intens şi necretate, fiind perfecte în redarea culorilor strălucitoare și a celor de contrast. Sunt special concepute pentru imprimantele digitale, pentru tipărirea în policromie și pentru ilustrații creative. 

În realizarea diferitelor tipuri de cărți de vizită folosim cartoane de grosime ridicată (300g), cartoane speciale cu suprafețe ușor texturate, cartoane colorate în masă, plastic transparent, alb sau colorat și folie magnetică. 


CALITATEA TIPARULUI
 

Pentru a respecta promisiunea făcuta clienților noștri, acordăm o mare atenție echipamentelor de producție, utilajelor de finisare și în alegerea celor mai buni furnizori de materii prime. Ne-am făcut cunoscuți prin calitatea excelentă a tiparului, precum și prin finisările deosebite ale produselor tipografice. 

În prezent, liniile de producție folosite ne permit imprimarea pe o gamă variată de suporturi. Putem printa la o rezoluție de 2400 x 2400 dpi, tipări cu efecte de text în relief, imprima pe cartoane colorate în masă, pe plastic, pe cartoane texturate, folie magnetică, grava pe diverse tipuri de material, imprima direct pe obiecte promoționale.

 

 

CALITATEA FINISĂRII 

O mare parte din serviciile de finisare au fost automatizate de-a lungul timpului prin utilaje de finisat noi și prin soluții soft de ultimă generație. Pentru scurtarea și eficientizarea timpului de execuție al lucrărilor, serviciile de finisare au fost integrate în fluxul de producție. 

Tăierea se face utilizând ghilotine profesionale, programabile, din gama Ideal. Colturile rotunjite se realizează cu ajutorul unui utilaj special (circumferinta 1, 3 sau 5 mm). 

Oferim servicii de finisare precum:

- biguire

- rizuire

- broșare

- capsare

- plastifiere mată sau lucioasă

- ștanțare

- lăcuire selectivă

Go to top